Hepatita B

Hepatita B este o boala infectioasa determinata de virusul hepatitei B (VHB), un virus ADN a carui gazda naturala este omul. S-a constatat ca virusul hepatitei B este extrem de rezistent in conditiile din afara gazdei. Chiar dupa mai multe luni de la contaminare acele, echipamentul medical sau stomatologic pot fi cauza de transmitere a hepatitei B.

Virusul hepatita B este de cel putin 100 de ori mai infectios decât virusul HIV si are mai multe particule virale prezente in sângele infectat. S-a demonstrat transmiterea si prin saliva, spre deosebire de virusul HIV. Hepatita B se transmite mai repede decât infectia HIV prin contactul heterosexual si, in contrast cu HIV, poate fi transmis prin contactul intim in familie, in special in conditii de trai aglomerat. Boala se mai transmite prin contact cu lichidele biologice precum sângele, sperma, secretiile vaginale si saliva. Contactul cu sangele contaminat expune cadrele medicale Se recunosc patru mecanisme de transmitere ale infectiei: perinatal (vertical), orizontal, sexual si parental (percutan). Infectia perinatala apare de la mama purtatoare la nou-nascut in timpul sau la scurt timp dupa nastere. Transmiterea orizontala are loc intre copii, adolescenti si tineri adulti, in general prin saliva contaminata sau sânge care patrunde in organism prin plagi discrete si escoriatii. Parintii, bunicii, fratii mai mari infectati sunt sursa pentru transmiterea orizontala. Transmiterea sexuala apare atât prin hetero cât si prin homosexualitate. Transmiterea parentala se face prin sânge sau produse de sânge contaminate care patrund in organism prin ace de seringa, transfuzii, hemodializa sau droguri administrate intravenos. In toata lumea contactul cu sângele contaminat expune cadrele medicale, pacientii hemodializati si transfuzati, precum si persoanele care lucreaza in politie, serviciul de ambulanta, pompieri si armata la risc de infectie cu virusul hepatitei B. In lume sunt peste 300 milioane de purtatori cronici virusului hepatita B Perioada de incubatie este lunga, de 40-180 zile, timp in care pacientul este contagios. O treime dintre persoanele infectate sunt asimptomatice, dar contagioase. O treime dintre infectii se manifesta cu simptomatologie pseudogripala precum oboseala, slabiciune, anorexie, cefalee, dureri abdominale si subfebrilitate, simptomatologie care frecvent duce la confundarea diagnosticului. O alta treime din infectii se manifesta prin icter, urini hipercrome, scaune decolorate. Icterul atinge un maxim de intensitate la 1-2 saptamâni dupa care se diminueaza. Aproximativ 90% dintre cazurile de imbolnavire la adulti evolueaza spre recuperare completa pâna la sase luni, cu persistenta oboselii pâna la un an sau chiar mai mult. Aceste persoane dezvolta anticorpi protectori, iar virusul este eliminat din organism. O foarte mica proportie din cazuri fac o forma fulminanta de hepatita, frecvent fatala in câteva zile. Restul devin purtatori cronici de virus. Dupa infectia acuta, aproximativ 1-10% dintre adultii aparent sanatosi si peste 90% dintre sugari infectati esueaza in efortul de a se debarasa de virus. Ei ramân Ag HBs seropozitivi pentru o perioada de peste sase luni intrând in categoria de purtatori cronici de VHB. Spre deosebire infectia clinic simptomatica, dupa infectia simptomatica probabilitatea de portaj cronic este mai mare. Barbatii sunt mai expusi de a deveni purtatori cronici decât femeile. Cei care devin purtatori la vârsta adulta au un risc de 15-40 ori mai crescut de evolutie spre hepatopatie cronica si cancer primitiv hepatic. In lume sunt 350 milioane de purtatori cronici de VHB. Studiile epidemiologice au aratat ca exista o corelatie semnificativa intre numarul de purtatori cronici dintr-o tara si incidenta cancerului hepatic. In prezent se folosesc vaccinuri realizate prin inginerie genetica Când o persoana anterior nevaccinata este in mod accidental expusa la sânge Ag HBs pozitiv, trebuie sa se actioneze imediat. Dupa obtinerea unei probe de sânge de la persoana expusa in vederea investigatiilor serologice, trebuie facuta imunizarea pasiva cu imunoglobuline specifice antihepatita B. In acelasi timp trebuie inceputa vaccinarea contra hepatitei B. Daca vaccinarea trebuie continuata depinde de rezultatele testelor serologice. Continuarea vaccinarii nu este necesara daca persoana expusa este depistata ca fiind imuna natural. La persoanele anterior imunizate, se determina prezenta de anticorpi anti-HBs, iar daca titrul seric este inadecvat (sub 10mUI/ml) se administreaza o doza de rapel. Adimistrarea de imunoglobuline nu diminueaza proprietatile imunogene ale veccinului, in situatia in care cele doua produse se administreaza in locuri anatomice diferite. Primele vaccinuri contra hepatitei B au fost vaccinuri plasmatice. Acestea contin antigenul de suprafata al VHB, Ag HBs, preluat din plasma purtatorilor cronici de virus si purificat. In prezent se folosesc vaccinuri realizate prin inginerie genetica, ENGERIX, intrat recent in schema de vaccinari obligatorii a tuturor nou-nascutilor la noi in tara.